Articol de specialitate Corp și postură
NeuroatletismPerformanța începe de la bază
Neuroatletismul implică sistemul nervos în antrenament. Aici afli de ce respirația, deglutiția și echilibrul capului sunt fundamentul acestuia, ce arată studiile despre diafragmă și respirația nazală în sport și cum îți antrenezi baza, astfel încât să te susțină și sub efort.
Îți sună cunoscut?
Forța există, dar aerul se termină mai devreme?
Ce ți se potrivește?
Atinge ce ți se potrivește.
Dacă se potrivesc mai multe puncte, merită să te uiți la ce se află sub antrenamentul tău. Din punctul nostru de vedere, multe se decid la nivelul respirației, deglutiției și echilibrului capului. Ele lucrează împreună ca un tipar, iar tiparele se pot antrena.
De ce diafragma are două sarciniRespirația nazală sub efortPe scurt, cele mai importante lucruri
- Neuroatletismul implică sistemul nervos în antrenament. Ideea este corectă, dar are nevoie de un fundament.
- Acest fundament îl constituie, din punctul nostru de vedere, respirația, deglutiția și echilibrul capului. Ele funcționează la fiecare mișcare, iar cât de bine funcționează influențează câtă rezervă îți rămâne sub efort.
- Respirația nazală își are locul și sub efort, cât de mult posibil. În studii mici, performanța maximă a rămas aceeași cu respirația nazală. La efort maxim, gura are voie să intervină.
Video
Neuroatletism: funcțiile de bază sunt premisa
Das Video lädt erst nach dem Klick. Dann werden Daten an YouTube (Google) übertragen.
Termenul
Neuroatletism: sistemul nervos se antrenează și el
Neuroatletismul a ajuns în multe săli de antrenament. Ideea din spatele lui este corectă, dar adesea sare peste un pas.
Fiecare mișcare este planificată, declanșată și corectată continuu în sistemul nervos. Mușchii execută ce stabilesc creierul și măduva spinării și transmit înapoi ce se întâmplă. Neuroatletismul ia această idee în serios. El completează antrenamentul de forță și de rezistență cu exerciții pentru ochi, echilibru, percepție corporală și respirație, astfel încât controlul să se potrivească mai bine sarcinii.
Aici intervine obiecția noastră. Înainte ca un exercițiu pentru ochi sau echilibru să poată avea efect, sistemul nervos trebuie să rezolve trei sarcini pe care nu are voie să le întrerupă niciodată: să respire, să înghită și să mențină capul în spațiu. Cât de bine reușește influențează, din punctul nostru de vedere, cât control rămâne pentru tot restul.
Trei funcții sunt deja active înainte să vină următorul efort. Respirație, deglutiție, echilibrul capului.Ele funcționează la sprint, la serviciu și la îndreptări. De aceea își au locul la începutul oricărui antrenament care ia sistemul nervos în serios.
Triada
Baza oricărei performanțe: respirație, deglutiție și echilibrul capului
În cartea „Trust the Triad”, Dr. Klaus Berndsen numește aceste trei funcții funcții primare. Ele stau la începutul tuturor performanțelor pe care se construiește corpul.
Respirație
Alimentează fiecare celulă cu oxigen. Prin nas, aerul este încălzit, umidificat și filtrat. Diafragma respiră și stabilizează în același timp trunchiul.
Deglutiție
De multe sute până la o mie de ori pe zi, limba se așază pe palat, iar buzele se închid. Asta etanșează cavitatea bucală și face posibilă respirația nazală.
Echilibrul capului
Capul poartă ochii și organul echilibrului. Dacă este echilibrat deasupra corpului, datele de referință pentru fiecare mișcare sunt corecte.
Aceste trei funcții nu pot fi înlocuite și nu pot fi întrerupte. Ele funcționează în fiecare clipă; se decide doar cât de bine. Dacă una dintre ele funcționează dereglat, și celelalte două se ajustează abătut, pentru că sunt cuplate ca un cerc, nu ca un lanț.
Tiparul deviază
Respirația orală, o limbă poziționată jos sau un cap care alunecă în față. Adesea asta începe încă din copilărie.
Corpul compensează
Mușchii auxiliari de la gât și umeri intervin. Sistemul nervos memorează compensarea ca tipar preferat.
Postura și tensiunea se schimbă
Ceafa susține mai mult, trunchiul lucrează altfel, respirația devine mai superficială. În viața de zi cu zi, acest lucru abia se observă.
Sub efort devine vizibil
Rezerva se consumă mai devreme. Din punctul nostru de vedere, la mulți sportivi acest lucru se vede ca o trecere timpurie la respirația orală, ca o ceafă încordată sau ca un trunchi instabil.
Ca sistemul de operare al unui computer
Dacă sistemul de operare este ocupat cu munca de compensare, chiar și cea mai bună aplicație merge sacadat. Tehnica, tactica și exercițiile de neuroatletism sunt, din punctul nostru de vedere, astfel de aplicații. Respirația, deglutiția și echilibrul capului sunt sistemul pe care rulează ele.
Cuplarea dintre respirație, deglutiție și echilibrul capului este, după experiența noastră, rareori luată în considerare în sport. Dacă urmăm această logică, un tipar de bază stabil poate crea premisele ca rezistența, coordonarea și refacerea să beneficieze de aceasta, pentru că respirația nu mai trebuie să compenseze prin gură.
Trunchi și respirație
Diafragma are două sarcini
Cine se gândește la respirație se gândește la plămâni. Însă cel mai important mușchi respirator este în același timp și un mușchi postural.
Diafragma se întinde ca o cupolă sub coaste. La inspirație coboară și trage aer în plămâni. Împreună cu mușchii abdominali și cu planșeul pelvin formează, în plus, învelișul unui spațiu de presiune care susține coloana vertebrală din interior.
Când miști rapid brațele sau picioarele, acest spațiu de presiune trebuie să asigure trunchiul, în timp ce respirația continuă. Sistemul nervos atribuie ambele sarcini simultan aceluiași mușchi.
din activitatea sa inspiratorie maximă a menținut diafragma și în expirație, cât timp patru participanți la studiu și-au mișcat rapid brațele. În stând liniștit, acest lucru lipsea1
au respirat, într-un studiu ulterior, printr-un tub de respirație prelungit, iar nevoia lor de aer a crescut. După aproximativ un minut, activitatea posturală a diafragmei și a mușchiului transvers abdominal era semnificativ mai mică sau lipsea2
Autorii interpretează astfel: când crește impulsul respirator, comenzile posturale către diafragmă sunt atenuate, iar respirația are prioritate. Pentru sport, asta înseamnă din punctul nostru de vedere că trunchiul pierde din stabilitate atunci când respirația ajunge sub presiune. Cine respiră deja în repaus superficial, rapid și pe gură ajunge mai devreme în acest punct. Mai multe despre spațiul de presiune citești în articolul despre antrenamentul planșeului pelvin.
Controlul respirației
Cine controlează respirația sub efort?
În timpul sportului respiri mai repede și mai profund. Pare un răspuns la lipsa de oxigen. De fapt, mai multe semnale funcționează în paralel.
De îndată ce creierul pornește o mișcare, trimite un semnal însoțitor către centrul respirator din trunchiul cerebral. Fiziologia numește acest lucru comandă centrală. În plus, fibre nervoase fine din mușchii care lucrează transmit înapoi informații despre tensiune și metabolism. Un grup de cercetare din Wisconsin a atenuat în mod țintit acest feedback la bicicliști. Bărbații au respirat atunci prea puțin în raport cu dioxidul de carbon produs, iar la sarcină mare saturația de oxigen a scăzut ușor3.
mai puțină respirație în raport cu dioxidul de carbon au prezentat cinci bicicliști atunci când feedbackul din mușchii picioarelor era atenuat3
din oxigenul absorbit a ajuns la picioare la șapte cicliști sub efort maxim. Când au trebuit să depună mai multă muncă respiratorie, au fost 71 %, cu mușchii respiratori descărcați 89 %4
A doua constatare provine din același laborator. Când munca mușchilor respiratori a fost crescută artificial la efort maxim, vasele de sânge din picioare s-au îngustat, iar picioarele au primit mai puțin sânge și oxigen4. Respirația concurează așadar cu musculatura care lucrează pentru aceleași resurse.
Respirația nu este un aspect secundar. Ea face parte din performanță.Cu cât tiparul de respirație este mai economic, cu atât rămâne, din punctul nostru de vedere, mai mult pentru mișcarea propriu-zisă. Economic înseamnă un proces în care respirația, deglutiția și echilibrul capului se potrivesc între ele.
Respirație nazală
Respirația nazală își are locul și sub efort
Să deschizi gura în timpul sportului pare de la sine înțeles. Întrebarea este când.
Nasul încălzește, umidifică și filtrează aerul, iar în sinusuri se produce monoxid de azot, care ajunge în plămâni odată cu respirația nazală. Cercetători suedezi au măsurat la respirația nazală o presiune a oxigenului cu 10 % mai mare, măsurată transcutanat, decât la respirația orală, la șase din opt persoane sănătoase5.
Sub efort, corpul trece la un moment dat la respirație simultan pe nas și pe gură. Când anume diferă foarte mult.
a fost în medie efortul la care 20 din 30 de adulți au trecut de la respirația exclusiv nazală la nas și gură. Cinci au respirat pe tot parcursul testului de efort doar pe nas6
au atins într-un studiu australian, cu respirație exclusiv nazală, un efort suficient pentru un efect de antrenament aerob7
Studiile arată și limita. Cu respirație exclusiv nazală, capacitatea respiratorie maximă a scăzut semnificativ mai mult decât consumul maxim de oxigen7. La efort maxim, gura are așadar voie să intervină. În cel mai recent studiu, participanții au perceput sprintul cu respirație nazală ca fiind ceva mai puțin solicitant, iar mușchii lor și-au refăcut apoi mai repede rezervele de oxigen9. Sunt studii mici, nu o promisiune pentru recordul tău personal.
Nasul cât de mult posibil
- Aerul este încălzit, umidificat și filtrat
- Monoxidul de azot din sinusuri ajunge în plămâni
- Ritmul se orientează după nas, nu invers
Gura de la început
- Aerul uscat și rece ajunge direct în căile respiratorii
- Filtrul nasului este ocolit
- Din punctul nostru de vedere, tiparul se consolidează și pentru repaus și somn
La efort maxim, la mulți intervine și gura. Decisiv este cât timp susține nasul înainte.
Nasul este, din punctul nostru de vedere, calea prevăzută pentru aerul respirat, în repaus și la efort ușor, iar gura o intrare secundară pentru efortul mare. Cine respiră pe gură deja în viața de zi cu zi sau în somn a înlocuit de regulă respirația nazală printr-o compensare. Această compensare se consolidează ca tipar și nu se schimbă prin intenție, ci prin antrenament.
De la ce moment deschizi gura la alergarea ușoară?
Echilibrul capului
Capul conduce, corpul urmează
Neuroatletismul lucrează mult cu ochii și echilibrul. Ambele se află în cap, iar asta are consecințe pentru întreaga postură.
În cap se află simțurile care ne orientează la distanță, mai ales ochii și organul echilibrului. Semnalele lor formează o imagine de încredere doar dacă creierul știe cum stă capul în spațiu. Fiziologul din Utrecht Rudolf Magnus a descris încă din 1924 reflexele prin care gâtul, trunchiul și bazinul se aliniază după poziția capului10.
Pe scurt, capul dă direcția, iar corpul îl urmează. La rotații, sărituri și aterizări, acest lucru devine deosebit de evident.
Ochii
Furnizează imaginea mediului înconjurător. Pentru a o interpreta corect, creierul trebuie să știe cum stă capul în acel moment.
Organul echilibrului
Măsoară gravitația și rotația, raportate la craniu. Dacă se înclină capul, datele sale de referință se deplasează.
Mușchii profunzi ai cefei
Mușchii scurți de sub occiput transmit continuu cum stă capul față de trunchi. Ei sunt considerați stabilizatori și elemente de control ale capului11.
Creierul reponderează aceste canale în funcție de situație. În măsurători din Portland, participanții s-au bazat cu atât mai mult pe organul echilibrului, cu cât suprafața de sub ei se înclina mai tare12. Dacă capul atârnă constant în fața corpului, mușchii cefei lucrează ca aparat de susținere în loc de senzori fini. Din punctul nostru de vedere, exercițiile pentru ochi și echilibru își pierd atunci o parte din bază. Mai multe în articolul despre ceafă și spate.
Deglutiție și maxilar
Deglutiția și închiderea maxilarului: partea subestimată
Despre deglutiție aproape nimeni nu vorbește în sport. Totuși, ea funcționează permanent.
Înghiți de multe sute până la o mie de ori pe zi. La fiecare înghițitură, limba se așază pe palat, dinții se ating scurt, iar buzele se închid. Apoi vârful limbii revine la punctul său de referință din spatele incisivilor superiori, în poziția de referință a limbii.
Așa cavitatea bucală devine etanșă, iar aerul ia drumul prin nas. Deglutiția este astfel o premisă pentru o respirație nazală liniștită.
Și maxilarul face parte din postură. Un grup de cercetare din Karlsruhe a pus doisprezece adulți tineri să oprească o cădere în față cu un pas fandat. Forța de mușcare a crescut între momentul eliberării și cel al punerii piciorului, chiar și atunci când maxilarul ar fi trebuit de fapt să rămână relaxat13. Autorii văd în strângerea dinților o parte din repertoriul natural prin care corpul își susține mișcarea.
Într-un al doilea studiu cu 48 de adulți activi sportiv, cei care strângeau ușor dinții și-au menținut mai bine echilibrul pe o platformă oscilantă într-una din patru direcții14. Efectul a fost mic și a depins de sarcină; presiunea limbii singură nu a arătat niciun efect. Strângerea permanentă nu face parte din asta, mai multe în articolul despre CMD și articulația temporo-mandibulară.
O scurtă strângere face parte din tipar. Strângerea permanentă este compensare.Contactul scurt al dinților la deglutiție și la stabilizare face parte, din punctul nostru de vedere, din procesul normal. Cine își strânge permanent dinții compensează în multe cazuri lipsa de stabilitate din altă parte.
Încadrare
Exerciții de neuroatletism și tehnici de respirație în context
Exerciții pentru ochi, plăci de echilibru, programe de respirație cu apnee voluntară: oferta este mare, iar multe dintre ele oferă stimuli utili. Întrebarea este pe ce fundament.
Exercițiile pentru mișcarea ochilor, echilibru și percepția corporală solicită controlul și oferă stimuli noi. Însă ele lucrează cu sistemul nervos așa cum este în acel moment. Dacă respirația, deglutiția și echilibrul capului funcționează în tiparul de compensare, exercițiul antrenează, din punctul nostru de vedere, și acest tipar într-o anumită măsură. De aceea, funcțiile de bază își au locul la început.
Similar vedem tehnicile de respirație precum Buteyko, Oxygen Advantage, exercițiile de toleranță la dioxid de carbon sau antrenamentul în hipoxie. Ele oferă stimuli țintiți la care corpul răspunde cu programe de adaptare cunoscute și antrenează mai ales respirația conștientă. Tiparul automat, care funcționează noaptea, în conversație și la sprintul final, rămâne adesea neatins, pentru că limba, deglutiția și echilibrul capului nu sunt antrenate împreună.
Tehnica de respirație ca exercițiu
- Pornește doar de la respirație
- Lucrează adesea cu apnee voluntară și lipsă de oxigen ca stimul
- Depinde mult de faptul că exersezi conștient
Antrenarea funcțiilor de bază
- Exersează respirația, deglutiția și echilibrul capului într-un singur proces
- Vizează un tipar care funcționează fără să te gândești la el
- Creează, din punctul nostru de vedere, baza pe care se construiesc alte metode
Cele două abordări se pot combina. Exercițiile cu apnee voluntară prelungită nu se fac niciodată în apă sau lângă apă și nici în situații în care o scurtă pierdere a cunoștinței ar fi periculoasă.
În tehnicile de respirație precum Buteyko, potrivit studiilor, acționează probabil mai puțin o valoare mai mare a CO2, care abia a putut fi demonstrată, și mai mult trecerea de la respirația orală agitată la respirația nazală liniștită. A trata CO2 ca substanță vindecătoare o considerăm o eroare, pentru că organismul îl menține strict reglat. Intervalele de hipoxie sunt un stimul de stres pentru celule și nu schimbă un tipar de respirație, iar în bolile de inimă, de plămâni sau în apneea în somn limita suprasolicitării este depășită rapid.
Cine antrenează doar respirația nu antrenează respirația.Din cartea „Trust the Triad”. Respirația este cuplată cu deglutiția și echilibrul capului, de aceea, din punctul nostru de vedere, ea se schimbă durabil doar atunci când toate trei sunt antrenate împreună.
Nu recomandăm lipirea gurii noaptea sau în timpul antrenamentului pentru a forța respirația nazală. Banda închide gura mecanic, dar tiparul din spate rămâne. De ce, citești în articolul despre Mouth Taping.
Situația studiilor
Ce este dovedit și ce nu
Onestitatea face parte din asta, mai ales într-un domeniu în care se promite mult.
Studiile din acest articol cercetează diafragma, controlul respirației, respirația nazală, echilibrul capului și maxilarul, nu FaceFormer. Ele susțin ideea că funcțiile de bază joacă un rol sub efort. Dacă antrenarea lor schimbă performanța sportivă nu a fost astfel verificat.
au participat în 2003 la o mică observație cu teste pe banda de alergare, despre care a relatat revista RUNNING. Este un reportaj de revistă fără statistică și fără date individuale, de aceea nu susține nicio afirmație despre performanță15
s-au antrenat, într-o cercetare din Frankfurt, șase luni cu FaceFormer, după care partea superioară a corpului lor era măsurabil mai puțin înclinată. Despre performanța sportivă, acest lucru nu spune nimic16
Din lipsa unei cercetări nu rezultă că legătura nu există. Rezultă că nu a fost verificată.Acest lucru este valabil atât pentru studiile altora, cât și pentru ale noastre. Ambele trebuie puse deschis pe masă.
O verificare corectă ar trebui să clarifice dacă s-a antrenat corect, dacă s-au schimbat mai întâi funcțiile de bază și dacă cercetarea s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni. Mai multe pe pagina Studii și știință.
Antrenament
Antrenarea bazei: de la planul de exerciții la efort
Un tipar de respirație nu se poate hotărî. Îți poți propune respirația nazală, dar la următoarea urcare preia totuși gura. Tiparele se schimbă prin repetare precisă și frecventă. De aceea, antrenamentul FaceFormer exersează închiderea buzelor, respirația nazală, poziția de referință a limbii, deglutiția și echilibrul capului în același proces, de trei ori pe zi câteva minute. Așa se creează, din punctul nostru de vedere, premisa ca tiparul să te susțină și sub efort.
Aproximativ din săptămâna 6 se adaugă exercițiul de respirație. Pui o mână pe abdomen, inspiri șase secunde pe nas, îți ții scurt respirația, strângi o dată dinții și înghiți, apoi expiri șase secunde.
Pauza de respirație de după o prelungești în pași mici, doar atât cât îți este confortabil.
- Din ziua 1
Exercițiul de bază
De trei ori pe zi câteva minute cu FaceFormer ZERO.
- Începând cu aproximativ săptămâna 3
Exercițiul de tracțiune și noaptea
Se adaugă exercițiul de tracțiune. Noaptea porți FaceFormer ZERO, de îndată ce exercițiul de bază iese bine.
- După câteva săptămâni
Trecerea la ONE
Ziua te antrenezi cu ONE, de aceeași mărime ca ZERO, doar dintr-un material mai ferm.
- Începând cu aproximativ săptămâna 6
Respirația și echilibrul capului
Se adaugă exercițiul de respirație și rotația pentru echilibrul capului. Ambele într-un singur proces sunt pentru avansați, cel mai bine în acord cu un cabinet.
- Pe parcursul lunilor
Spre efort
Sesiuni ușoare cu respirație nazală, poziția de referință a limbii și capul echilibrat. Până când tiparul funcționează fără să te gândești la el, manualul de exerciții estimează șase până la douăsprezece luni, după care urmează un antrenament de menținere.
Aplicația gratuită FaceFormer te ghidează prin exercițiile de bază, toate modulele se găsesc pe paginile de exerciții, printre ele și rotația pentru echilibrul capului. Dacă te antrenezi cu un cabinet, acesta poate adapta planul la sportul tău. Dacă folosești un spray pentru astm sau alte medicamente la recomandarea medicului, nu le întrerupe din proprie inițiativă, ci discută orice schimbare cu cabinetul tău.
Viața sportivă de zi cu zi
Baza în viața sportivă de zi cu zi
Încălzirea pe nas
Folosește primele minute ale fiecărei sesiuni pentru respirație exclusiv nazală. Ritmul se orientează după nas.
Sesiunile ușoare ca antrenament pentru nas
Alergările de bază sau mersul ușor cu bicicleta sunt potrivite pentru respirația nazală. Intervalele și competiția rămân așa cum sunt.
Capul deasupra corpului
La alergare, pe bicicletă și la haltere, capul este echilibrat deasupra trunchiului, iar privirea este îndreptată înainte.
Folosește pauzele de hidratare
Fiecare înghițitură este un mic exercițiu. Buzele închise, limba pe palat, apoi înghiți liniștit.
Nu ține dinții strânși
Contactul scurt al dinților la deglutiție și în momentul stabilizării este normal. Strângerea la fiecare repetare nu este.
Revenirea după antrenament
Câteva minute de respirație nazală liniștită cu expirație lungă ajută, din punctul nostru de vedere, la trecerea spre recuperare. Mai multe în articolul despre nervul vag.
Întrebări
Întrebări frecvente
Ce este neuroatletismul?
O abordare a antrenamentului care implică în mod țintit sistemul nervos. Pe lângă forță și rezistență se antrenează ochii, echilibrul, percepția corporală și respirația. Din punctul nostru de vedere, lipsește adesea primul pas: funcțiile de bază respirație, deglutiție și echilibrul capului.
Ar trebui să respir pe nas în timpul sportului?
Cât timp se poate, da. Nasul este, din punctul nostru de vedere, calea prevăzută pentru aerul respirat, iar gura o intrare secundară pentru efortul mare. La efort ușor și moderat, nasul poate susține respirația la mulți oameni, dacă sunt obișnuiți cu aceasta. La efort mare se adaugă gura, iar acest lucru este normal. Cine respiră pe gură deja în repaus nu schimbă acest lucru prin intenție, ci prin antrenament.
Pierd din performanță cu respirația nazală?
În două studii mici, performanța maximă în testul de sprint de 30 de secunde a rămas aceeași cu respirația nazală. La efort maxim de anduranță, nasul limitează capacitatea respiratorie, iar acolo gura are voie să ajute. Cât de mult se deplasează punctul de comutare prin exercițiu este puțin cercetat.
Pot purta FaceFormer în timpul sportului?
Nucleul antrenamentului îl formează exercițiile de trei ori pe zi și noaptea. Unii folosesc FaceFormer după primele una-două săptămâni și suplimentar la un efort liniștit și constant, de exemplu la alergarea ușoară. La început, acest lucru este foarte neobișnuit. La sporturile de luptă și de contact, în gură se pune o protecție dentară pentru sport, nu FaceFormer.
Ajută Mouth Taping să respiri pe nas în timpul sportului sau noaptea?
Nu îl recomandăm. Banda ține gura închisă mecanic, însă tiparul format din limbă, deglutiție și echilibrul capului rămâne neschimbat. Dacă nasul este înfundat sub bandă, lipsește în plus și calea de ieșire.
Cât durează până când tiparul meu de respirație se schimbă?
Un tipar se schimbă prin repetare, nu prin înțelegere. Până când noile tipare funcționează fără să te mai gândești la ele, manualul de exerciții estimează șase până la douăsprezece luni de antrenament, de trei ori pe zi, urmate de un antrenament de menținere.
Am astm indus de efort. Pot totuși să mă antrenez?
Antrenamentul funcțiilor de bază se poate combina cu un tratament medical. Respirația nazală încălzește și umidifică aerul înainte ca acesta să ajungă la bronhii, de aceea este discutată în cazul astmului indus de efort. Spray-urile prescrise nu le întrerupi niciodată din proprie inițiativă; orice schimbare o discuți cu cabinetul tău.
Este potrivit și pentru copii și adolescenți care fac sport?
Funcțiile de bază se dezvoltă în copilărie, de aceea merită să te uiți din timp. Pentru copii există un plan de exerciții separat cu FaceFormer ZERO, recomandat pentru copii între 2 și 10 ani. Mai multe pe pagina FaceFormer pentru copii.
Mai multe despre subiect
Alte articole din secțiunea de informații
Cum mergi mai departe
Surse
- Hodges PW, Gandevia SC (2000). Activation of the human diaphragm during a repetitive postural task. Journal of Physiology 522(Pt 1):165-175. PMID 10618161. Sursă
- Hodges PW, Heijnen I, Gandevia SC (2001). Postural activity of the diaphragm is reduced in humans when respiratory demand increases. Journal of Physiology 537(Pt 3):999-1008. PMID 11744772. Sursă
- Amann M, Blain GM, Proctor LT, Sebranek JJ, Pegelow DF, Dempsey JA (2010). Group III and IV muscle afferents contribute to ventilatory and cardiovascular response to rhythmic exercise in humans. Journal of Applied Physiology 109(4):966-976. PMID 20634355. Sursă
- Harms CA, Babcock MA, McClaran SR, Pegelow DF, Nickele GA, Nelson WB, Dempsey JA (1997). Respiratory muscle work compromises leg blood flow during maximal exercise. Journal of Applied Physiology 82(5):1573-1583. PMID 9134907. Sursă
- Lundberg JO, Settergren G, Gelinder S, Lundberg JM, Alving K, Weitzberg E (1996). Inhalation of nasally derived nitric oxide modulates pulmonary function in humans. Acta Physiologica Scandinavica 158(4):343-347. PMID 8971255. Sursă
- Niinimaa V, Cole P, Mintz S, Shephard RJ (1980). The switching point from nasal to oronasal breathing. Respiration Physiology 42(1):61-71. PMID 7444224. Sursă
- Morton AR, King K, Papalia S, Goodman C, Turley KR, Wilmore JH (1995). Comparison of maximal oxygen consumption with oral and nasal breathing. Australian Journal of Science and Medicine in Sport 27(3):51-55. PMID 8599744. Sursă
- Recinto C, Efthemeou T, Boffelli PT, Navalta JW (2017). Effects of Nasal or Oral Breathing on Anaerobic Power Output and Metabolic Responses. International Journal of Exercise Science 10(4):506-514. PMID 28674596. Sursă
- Lévénez M, Lévêque C, Lafère C, Guerrero F, Balestra C, Lafère P (2025). Effect of Oral Versus Nasal Breathing on Muscular Performance, Muscle Oxygenation, and Post-Exercise Recovery. Sports (Basel) 13(10):368. PMID 41150503. Sursă
- Magnus R (1924). Körperstellung. Experimentell-physiologische Untersuchungen über die einzelnen bei der Körperstellung in Tätigkeit tretenden Reflexe. Berlin: Springer. Sursă
- Sung YH (2022). Suboccipital Muscles, Forward Head Posture, and Cervicogenic Dizziness. Medicina (Kaunas) 58(12):1791. PMID 36556992. Sursă
- Peterka RJ (2002). Sensorimotor integration in human postural control. Journal of Neurophysiology 88(3):1097-1118. PMID 12205132. Sursă
- Ringhof S, Stein T, Hellmann D, Schindler HJ, Potthast W (2016). Effect of Jaw Clenching on Balance Recovery: Dynamic Stability and Lower Extremity Joint Kinematics after Forward Loss of Balance. Frontiers in Psychology 7:291. PMID 27014116. Sursă
- Fadillioglu C, Kanus L, Möhler F, Ringhof S, Schindler HJ, Stein T, Hellmann D (2022). Influence of controlled masticatory muscle activity on dynamic reactive balance. Journal of Oral Rehabilitation 49(3):327-336. PMID 34811784. Sursă
- Institut für Bewegung und Ernährung, Weilheim (2003). Längerer Atem mit FaceFormer-Therapie. RUNNING, Das Laufmagazin 9/2003, p. 28. Reportaj de revistă despre o observație cu 12 alergători, nu o publicație științifică, fără statistică. Sursă
- Herget A, Ohlendorf D, Kopp S (2012). Auswirkungen der Face-Former-Therapie auf die Oberkörperstatik. Manuelle Medizin 50(3):204-210. Sursă
Începe
Gata pentru antrenament?
Aplicația gratuită FaceFormer te ghidează prin exercițiile de bază, numără împreună cu tine și îți amintește de sesiuni. Dacă dorești, te poate însoți un cabinet de pe harta terapeuților.
FaceFormer ZERO + ONE
Ambele durități de material, pentru început, zi și noapte. Setul pentru adulți.
FaceFormer ZERO
FaceFormer-ul mai moale, pentru început, pentru copii și pentru noapte.
FaceFormer ZERO set pentru copii
ZERO cu cutie de igienă, săculeț de pluș și carnet al progreselor cu ștampilă.
Antrenamentul FaceFormer urmărește să readucă funcțiile de bază – respirația, deglutiția și echilibrul capului – la o reglare fiziologică, prin închiderea gurii și poziția de referință a limbii, creând astfel condiția necesară pentru ca problemele să se poată ameliora. Nu înlocuiește consultul medical. Terapeuți în apropierea ta găsești pe harta terapeuților.
